Friday, October 20, 2006

Roll Up Art pe Teatrul National 4,5- 10,11 noiembrie 2006





N-ai timp să intri într-o galerie, într-o sală de cinema sau într-o sală de spectacol?
Nu-i nimic, vin artiştii la tine!

În serile de 4, 5, 10 şi 11 noiembrie treci prin faţa Teatrului Naţional şi priveşte!
Nu ştii prea multe despre arta vizuală contemporană?
Ai îndoieli faţă de valoarea artei contemporane româneşti?

Vino la TNB! Vino să vezi lucrările de artă plastică, fotografie, animaţie, scurt-metraje şi dans contemporan pe care tineri artişti români şi din alte ţări ale lumii le expun aici în aceste patru seri!

ROLL UP ART” proiectează creaţii ale artiştilor vizuali contemporani pe faţada TNB. „Roll Up Art”, un proiect propus de Mara Patriche este organizat de Galeria „Grigore Mora” în cadrul programului de artă publică şi comunitară „I love Bucharest”. Proiectul are parteneri pe Grup AŞA, TNB, Centrul National al Dansului, Autoritatea Naţională a Tineretului şi Since Advertising, este sponsorizat de Raiffeisen Leasing, Avrig 35 şi ProCredit Bank şi este susţinut de Radio Guerrilla, 24FUN, Tabu, Cotidianul, SensoTV, TimeOut.

"Roll Up Art" este un proiect de artă publică, care proiectează creaţii de artă vizuală contemporană. Faţada TNB va deveni în aceste 4 seri simeza pentru lucrări de artă plastică, fotografie, scurt-metraje, animaţie şi dans contemporan realizate de artişti din România şi din alte ţări.

Friday, September 22, 2006

]
Participanti Roll UP Art

Zilele Bucurestiului 2006


Adriana Mereuta(foto)
Alexandru Poteca(arta plastica)
Alina Fenes(arta plastica)
Alice Teca(arta plastica)
Andreea Bora(foto)
Aneli Munteanu(arta plastica)
Antoine Liboutet(foto, scurt metraj)
Aurel Tar(arta plastica)
Bogdan Stefanescu(scurt metraje)
Bogdana Contras(arta plastica)
Camelia Cilianu(arta plastica)
Carmen Ciobanu(foto)
Claudia Lazar(arta plastica)
Cuzina(foto, arta Plastica)
Dzzugun( scurt metraje, animatie)
Emanuel Vasiliu(foto, scurt metraj)
Ene Tudor(foto)
Enric Matei(arta plastica)
Ilinca Diaconescu(foto)
Ionel Vlad(scurt metraj)
Irina Abaza(arta plastica, foto)
Irina Garcia(arta plastica)
Irina Gheorghe(foto)
Iulia Maria Murgu(foto)
Lelia Rus Parvu(arta plastica)
Liliana Barborica(foto)
Luca Banisor(grafitti)
Luminita Cochinescu(foto)
Mara Cornescu(arta plastica, foto)
Marilena Burcea(arta plastica)
Mihaela Ciustea(arta plastica, foto)
Mihaela Brumar(foto)
Mirela Craciun(arta plastica)
Mirela Traistaru(arta plastica)
Mona Miclea(foto)
Oana Bolog Bleich(arta plastica)
Ovidiu Fenes(arta plastica)
Petrut Calinescu(foto)
Raluca Ilarie Demetrescu(arta plastica)
Raluca Teodoru(scurt metraj)
Ramon Sadac(arta plastica)
Renata Minciunescu(arta plastica)
Virgil Scripcariu(arta plastica)


A plouat foarte mult pe strada Smardan ....
Dar tot am reusit sa avem 2 seri de Roll Up Art.



Cu oameni care s-au adapostit pe sub corturi sau stresini, cu tineri care au venit sa priveasca pe ploaie.



Nu a fost chiar ce ne-am dorit....
In schimb am strans foarte multe materiale
si mai ales foarte interesante.






.




Prin urmare,
trimite-ne lucrările tale de artă plastică, foto, video si animaţie
Datele exacte şi locaţia pentru acestea din urmă vor fi anunţate ulterior.

Trimite CD-ul la adresa: Galeria Grigore Mora - Str. Grigore Mora nr.39, sector 1, Bucuresti, cod postal: 011888. Pentru alte detalii: e-mail: marapatriche@gmail.com





Friday, June 30, 2006


www.ilovebucharest.blogspot.com

Motivatie


Bucureşti, secolul XXI – un oraş în mişcare, dezmorţit, un oraş viu, cu pretenţii europene. Un oraş studenţesc, tânăr, în construcţie, în schimbare, dar o capitală care suferă pentru marginile ei, pentru cartierele de blocuri înghesuite, pentru locurile de joacă în ruină, pentru clădirile istorice aflate într-o stare jalnică.
La fel şi oamenii care locuiesc în acest oraş « european » : oameni veseli, tineri energici, studenţi cu speranţe de viitor, oameni cu iniţiativă care au o afacere sau un loc de muncă foarte bun, dar şi oameni care nu au o perspectivă, oameni care nu-şi permit o viaţă mai bună, oameni pe care destinul i-a aruncat laolaltă în această capitală.
Indiferent de nivelul de trai sau de educaţie, pe toţi aceşti oameni îi unesc două lucruri: locuiesc în acelaşi oraş şi sunt în criză de timp. Arta şi cultura în general au devenit o parte infimă sau chiar inexistentă pentru mulţi dintre noi.
Proiectul Roll Up Art a apărut tocmai în încercarea de a umple acest gol şi de a veni în întâmpinarea oamenilor, care au nevoie de momente de reflecţie şi încântare.

Un oraş, mai ales o capitală care are pretenţia de a fi europeană trebuie să-şi susţină artiştii şi să-şi încurajeze comunitatea să participe, direct sau indirect, la regenerarea şi reestetizarea spaţiului său public.

Proiectul Roll Up Art încearcă să micşoreze distanţa culturală actuală dintre oraşele occidentale europene şi Bucureşti, dând o mână de ajutor în ceea ce priveşte nivelul cultural al comunităţii şi dorinţele sale estetice pentru propriul oraş.

Scopuri si Obiective

Proiectul îşi propune să desfiinţeze barierele dintre galeriile de artă (spaţii expoziţionale clasice, care au în general o lipsă acută de vizitatori, cu excepţia vernisajelor), pe de o parte şi spaţiul public pe de altă parte, un spaţiu viu şi dinamic.
Proiectul are şi un scop educaţional, urmând a fi aplicat atât în spaţii publice centrale, din zone istorice ale Bucureştiului, cât şi în zonele mărginaşe ale Bucureştiului (cultural, cel puţin), în cartiere de blocuri, campusuri studenţeşti (alte spaţii urmează să fie identificate).
Proiectul vine şi în întâmpinarea artiştilor, care nu sunt destul de mediatizaţi şi susţinuţi în efortul lor cotidian de a trăi din obiectul creaţiei lor şi de a nu capitula în faţa ignoranţei şi a lipsei de deschidere.

Realizare

Proiectul constă în proiectarea lucrărilor de artă contemporană ale artiştilor pe zidurile acestor clădiri, situate în centrul Bucureştiului, în zone care au în general un public larg şi în restul Bucureştiului în spaţii publice cu aflux mare de pietoni, în principal.

În perioada martie - noiembrie centrul Bucureştiului devine un furnicar, terasele se deschid, zona e pitorească, maşinile nu circulă, oameni de toate categoriile invadează străzile.



Roll Up Art a debutat experimental în data de 5 mai 2006, în cadrul street fest-ului organizat de Ordinul Arhitecţilor din România pe strada Arthur Verona. Pentru proiecţii a fost folosit peretele uneia dintre clădirile de pe această stradă.

Pentru a identifica şi a face o selecţie mai largă de lucrări de artă, proiectul va fi făcut public şi puternic mediatizat, astfel încât artiştii din toată ţara să poată aplica pentru acest eveniment.
Coordonatorii programului I love Bucharest şi ai proiectului Roll Up Art îşi rezervă drepturile de a selecta artiştii şi lucrările ce vor fi proiectate.

Beneficii

Ideea de a proiecta în aer liber lucrări ale artiştilor a apărut în urma numărului scăzut de vizitatori în galerii, în general de un anumit nivel intelectual şi social.

Prin proiectul Roll Up Art, artiştii pot dărui o parte din lucrările lor oricărui om care se plimbă pe stradă, în drumul său spre locul de muncă sau spre casă, care nu are timp să intre într-o galerie sau care are o « îndoială » în ceea ce priveşte arta contemporană, lucrări ce pot aduce nu doar o încântare a ochiului, dar şi un moment de reflectare, un moment imaginativ, creativ şi cultural, pe care noi înşine uităm de multe ori să ni-l oferim.

Astfel, proiectul vine şi în întâmpinarea artiştilor, al căror statut în societate nu numai că nu este definit, dar este unul precar şi foarte fragil, artiştii tinzând să renunţe la munca şi talentul lor pentru a putea trăi. Acest proiect le dă artiştilor posibilitatea să se facă cunoscuţi unui public larg.
Exact această dublă pierdere – pentru artişti şi pentru societate – este cea pe care o va surmonta proiectul Roll Up Art .

Continuitate

Acest proiect ar putea chiar deveni un festival anual al artelor vizuale, având ca scop cunoaşterea propriilor artişti şi iniţierea populaţiei în arta contemporană, încă foarte puţin înţeleasă şi apreciată