Friday, June 30, 2006
Motivatie
Bucureşti, secolul XXI – un oraş în mişcare, dezmorţit, un oraş viu, cu pretenţii europene. Un oraş studenţesc, tânăr, în construcţie, în schimbare, dar o capitală care suferă pentru marginile ei, pentru cartierele de blocuri înghesuite, pentru locurile de joacă în ruină, pentru clădirile istorice aflate într-o stare jalnică.
La fel şi oamenii care locuiesc în acest oraş « european » : oameni veseli, tineri energici, studenţi cu speranţe de viitor, oameni cu iniţiativă care au o afacere sau un loc de muncă foarte bun, dar şi oameni care nu au o perspectivă, oameni care nu-şi permit o viaţă mai bună, oameni pe care destinul i-a aruncat laolaltă în această capitală.
Indiferent de nivelul de trai sau de educaţie, pe toţi aceşti oameni îi unesc două lucruri: locuiesc în acelaşi oraş şi sunt în criză de timp. Arta şi cultura în general au devenit o parte infimă sau chiar inexistentă pentru mulţi dintre noi.
Proiectul Roll Up Art a apărut tocmai în încercarea de a umple acest gol şi de a veni în întâmpinarea oamenilor, care au nevoie de momente de reflecţie şi încântare.
Un oraş, mai ales o capitală care are pretenţia de a fi europeană trebuie să-şi susţină artiştii şi să-şi încurajeze comunitatea să participe, direct sau indirect, la regenerarea şi reestetizarea spaţiului său public.
Proiectul Roll Up Art încearcă să micşoreze distanţa culturală actuală dintre oraşele occidentale europene şi Bucureşti, dând o mână de ajutor în ceea ce priveşte nivelul cultural al comunităţii şi dorinţele sale estetice pentru propriul oraş.
Scopuri si Obiective
Proiectul îşi propune să desfiinţeze barierele dintre galeriile de artă (spaţii expoziţionale clasice, care au în general o lipsă acută de vizitatori, cu excepţia vernisajelor), pe de o parte şi spaţiul public pe de altă parte, un spaţiu viu şi dinamic.
Proiectul are şi un scop educaţional, urmând a fi aplicat atât în spaţii publice centrale, din zone istorice ale Bucureştiului, cât şi în zonele mărginaşe ale Bucureştiului (cultural, cel puţin), în cartiere de blocuri, campusuri studenţeşti (alte spaţii urmează să fie identificate).
Proiectul vine şi în întâmpinarea artiştilor, care nu sunt destul de mediatizaţi şi susţinuţi în efortul lor cotidian de a trăi din obiectul creaţiei lor şi de a nu capitula în faţa ignoranţei şi a lipsei de deschidere.

Realizare
Proiectul constă în proiectarea lucrărilor de artă contemporană ale artiştilor pe zidurile acestor clădiri, situate în centrul Bucureştiului, în zone care au în general un public larg şi în restul Bucureştiului în spaţii publice cu aflux mare de pietoni, în principal.
În perioada martie - noiembrie centrul Bucureştiului devine un furnicar, terasele se deschid, zona e pitorească, maşinile nu circulă, oameni de toate categoriile invadează străzile.
Roll Up Art a debutat experimental în data de 5 mai 2006, în cadrul street fest-ului organizat de Ordinul Arhitecţilor din România pe strada Arthur Verona. Pentru proiecţii a fost folosit peretele uneia dintre clădirile de pe această stradă.
Pentru a identifica şi a face o selecţie mai largă de lucrări de artă, proiectul va fi făcut public şi puternic mediatizat, astfel încât artiştii din toată ţara să poată aplica pentru acest eveniment.
Coordonatorii programului I love Bucharest şi ai proiectului Roll Up Art îşi rezervă drepturile de a selecta artiştii şi lucrările ce vor fi proiectate.

Beneficii
Ideea de a proiecta în aer liber lucrări ale artiştilor a apărut în urma numărului scăzut de vizitatori în galerii, în general de un anumit nivel intelectual şi social.
Prin proiectul Roll Up Art, artiştii pot dărui o parte din lucrările lor oricărui om care se plimbă pe stradă, în drumul său spre locul de muncă sau spre casă, care nu are timp să intre într-o galerie sau care are o « îndoială » în ceea ce priveşte arta contemporană, lucrări ce pot aduce nu doar o încântare a ochiului, dar şi un moment de reflectare, un moment imaginativ, creativ şi cultural, pe care noi înşine uităm de multe ori să ni-l oferim.
Astfel, proiectul vine şi în întâmpinarea artiştilor, al căror statut în societate nu numai că nu este definit, dar este unul precar şi foarte fragil, artiştii tinzând să renunţe la munca şi talentul lor pentru a putea trăi. Acest proiect le dă artiştilor posibilitatea să se facă cunoscuţi unui public larg.
Exact această dublă pierdere – pentru artişti şi pentru societate – este cea pe care o va surmonta proiectul Roll Up Art .

Continuitate
Acest proiect ar putea chiar deveni un festival anual al artelor vizuale, având ca scop cunoaşterea propriilor artişti şi iniţierea populaţiei în arta contemporană, încă foarte puţin înţeleasă şi apreciată
Subscribe to:
Posts (Atom)